Un Romancier, tăcut
O conştiinţă-n substitut
Arhitect plăcut, înlănţuind
O capodoperă de gând
Un Romancier tăcut, venit
în fugă pe pământ, în a sa mantie albă, ce s-a dezalbit degrabă,
dezbrăcându-se de tot, de ştiinţă şi iscusinţă, păşind pe frunze de
Toamnă, renăscând în propria Primăvară, în flori incandescente Iarna în
culori perfecte, şi-n dureri selecte, că sunt floare pe pământ, pasager cum e
un vânt, de vânt moale, vânt puternic, ba la deal, ba la vale, în dual de
peşte-ocean, şi amarnic, calităţi de om darnic, am vestit o
Primăvară, prins-am ghiocel de mană, din verdele înmugurit, soare
înflorind o clipă, fără prea multă risipă, el pătrunde încet-încet, în casa
inimă – decent, fără scuze şi permisii, din acele emisii, de raze
răzleţe, prefăcându-se în beţe, beteaguri aurii, din raza ta – reînvii, la
natura ta vocală, pe cuvinte şi-ndrăzneală, de bun avocat, din popor plecat, cu
înţelepciune vine, de a ta cultură ţine, de om înţelept, în dreptate drept,
când pe cale-ai devenit, un om prea râvnit, silitoare sfântă
floare, venit-ai din depărtare, din milenii veacuri noi, scrise-acum de
noi şi voi, înger călător de soi, bătut de vânt şi de ploi, la curtea plină de
eroi, a pământului fire, firav trandafir de sine, amintiri fără destine,
dezgolindu-te de tot, de portiţe şi înot, uitându-te spre cer, la un zbor
rebel, să te-nvârţi în cerc de car, carul mare-a bolţii stradă din cerul
presărat spre vatra caldă ...
... şi ţi-ar prinde bine, o
aripă de te-ar ţine, pe tine în rotire, să culegi flori de vise din primăverile
promise, la întrupare, trandafir rază de floare rupt-ai fost din soare, floarea
cerului albastru, dor de casă spre un astru, curtat d-un pescar cu plasă, tu o
floare aleasă prinsă-n carul apei slute, din mâna unei brute, alunecând în
vârtejul apei reci, dus ai fost la recifii seci, adăpost la paznici inelari,
vânători cu solzi de crai, în lumina ce se-nalţă curcubeu prins de-o aţă a
ecranului perfect, arcuind un cer select, în şapte raze desenate, de un pictor
aranjate, un fiu recif corai, animând cerul bălai, luat acum cu alai, de cele
şapte fiice stele, aruncând scântei din ele, formând puntea între
cer şi pământul curcubeu, din pensula nuanţă, desenând planşa de faţă, luminând
destinul nostru, cu un ochi zâmbet la noi, aruncând petale ploi, în avalanşe
planşe noi ...
... avatarele culori – alba
rază a înălţării din jadul verde al vindecării se aprinde albastrul cer, o rază
a marii regăsire, din galben auriu – scris în soarele cel viu, se înalţă raza
roz a iubirii cea din cosmos, trandafir curtat poartă salbă din înalt, din raza
purităţii, o făclie a sorţii, poartă roua dimineţii... dintr-o fiinţă a iubirii
sedus-ai fost de darul nemuririi, înalţă steagul dezrobirii, descătuşează-ţi
fiinţa amintirii, din neguri epocale, din pribeagul drum pe cale, venit-ai
la-ntrupare, din nou şi iar din nou, pe culmi ca un erou, de steaguri false,
din vieţi nefaste, aminteşte-ţi fiinţa soare, o scânteie ce răsare, din
vestitul solarian, părintele din an se revarsă-n calendar cu primăveri la
dosar...
Suzi Mirea
File de Poveste
.jpg)
.jpg)