FLORI PETALE CU RESPECT ANCESTRAL ' DIN DULCEAŢA VERSIUNE A SF. GRAAL

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE! Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

Trandafir purtat de vânt

 


Trandafir purtat de vânt
Bobocindu-te te-a rupt
O petală, două, poate
Acum, rupte-s toate
O Toamnă arămie
Prin culoarea sa, vie
A petalelor uscate
Şi a frunzelor metal
Aranjate într-un şal
O mantie moartă
O prelată aranjată
De culoare purpurie
Şi mai mult azurie
Din Toamna ruginie
Găsindu-se şi prin vie

În amintire ne-a rămas
Vara scrisă în popas
Aici, pusă pe hărtie
De pe-această glie
Din mica sa amintire

O Hărnicuţă făclie
Un Mire admirator
Frumuseţea fetelor
Alegând una la mie
Din stuparul lipicios
Şi la mers anevoios
Puse ochii pe o fiică
O albină ce-i şi mică
Hărnicuţă cum era
Ziua-n zbor şi-o făcea
Amestecând nectarul
De la natura cu darul

Pentru acel bondar
Ce-i cânta ca un farsor
Fără milă şi cu spor
Pe câmp şi în pădure
Ce-o avea drept ţintire

Într-un cor şi-o simfonie
O ţinuse toată vara
O încântă, pe ea, să-i fie
Mireasă cu cununie
Cu buchet la primărie
Servind o miere aurie
De la Soarele Central
Că veni cu al său val
Miericică şi-un caval
Nuntaşii-i dezmierdaţi
Lăutari din voi cântaţi
La meseni să adunaţi
Dăruindu-ne talanţi

Că vara tot plecase
Pe la colţuri rămase
Frumuseţea florilor
Farmecul culorilor
Din lumina stelelor
Roua rece-a zorilor
Dispăru peste noapte
La un ceai de peste zi
O Natura vie, caldă
Din razele-i de fantă
Călătoarea  mixandră
Prin ceaţa sa prelată
Peste noi acum lăsată
Nu se vede, nu se trece
Nici cărarea celor zece

Popasuri, de trecere
Peste muntele zelos
In iarnă-i tare mânios
Gheaţă, sloi venită-n ere
Albe globuri ce-s şi perle

Ere, de mult glaciare
Ţinut alb ca de mare
Argintate … aliniate
Şi de vânt plimbate

Cultivând-o pe Iarnă
Drăguţă şi-ancestrală
În mantie şi săniuţă
Îşi făcu draga, căsuţă
Mare, dalbă şi plinuţă

Romănia cea drăguţă
De e ţară, şi popor
Neam binevoitor
Cu bucatele alese
Cu migală sunt culese

Tot albina din popor
Cu rucsac la purtător
Dis de dimineaţă-n zbor
Nectăreşte zor de zor

De la sol, o gustare aurie
Din pădure, neagră să fie
Miericica cea din Tei,
Te calmează dacă vrei
Te adoarme din temei

Pe diferite sortimente
Din locuri solitare
Că-i la mare căutare
·        purificatoare

Din colet în colet
Am incheiat acest
·        verset

Coletând la întâmplare
Plante dulci şi amare
Din cordoane colorate
Din câmpiile, din sate

Mulţumind naturii  vii
Pentru-aceste daruri mii
Mulţumindu-ne pe noi
Pentru hrana sfintei ploi

De culori amestecate
Gusturi degustate
La un târg,  multe care
Pline din belşug şi mare

În varietăţi. Migdale
De noutăţi. Florale
Adunate-s toate aici
Pentru micii cei pitici

Pruncii mici şi adormiti
Cu ceai dulce să-i treziţi
De la albina inimioasă
Din prea dulcea ei casă!
Suzi Mirea 
File de Poveste

 

Absolvit în Primăvară

 
 
Copăcind de zor cu rost
La căsuţe cu folos;
Pentru a lor voinţă
În umila lor credinţă
De-e vară, de-e iarnă
Tot un anotimp se cheamă
De-e vrabie sau moţ
Ai şi tu prea bine-un colţ
„Dormez-vous” la unison
Sau un tur la demisol
Pune-ţi şalul şi monton;
Frigul fulgilor, e vis’cool
Pleava albă-a zmeilor
Purtătoarea stelelor
Pustiind colţ de pădure
Fără ghindă, fără mure

Pân la vără, amintire
Prin cămară dacă ţine
Un hoinar de se abţine
Fără trucuri ş-ajutoare

Absolvit în primăvară
C-ai trecut vestita iarnă
Prin nămeţile cu blană
Visător la mura-n vară

Prins-ai viaţă din verdeaţă
Cum şi viaţa-i o simplă aţă
Bucurie-n tine, şi-n privire
Pe plai, simpla bunavestire!
Fluture din Soare

 

Suzi Mirea 
File de Poveste

 

Parfum Primăvăratic



Sărbătoarea ţinereţii lasă pragul bătrâneţii dă repaus la anotimp, o natură trecută-n timp şi pribeag prin ploi, doar soarele din noi nu apune nici de-i gheaţă, nici de frigul ce ne-ngheaţă, pe culoarul minţii boltă a trandafirului recoltă de petale zburătoare, înălţându-se în zare şi pe care, prinse-n val vârtej, se coboară peste tine, peste părul cel bălai, acoperindu-ţi curcubeul ce il ai, deasupra ta, ca soarele de Mai ...

 ... parfumându-ţi fire albe, primăveri înalte, frumuseţi îmbobocite la început de primăveri solide în parfum primăvăratic cel de mult şi antic, pe raza iubirii desfăcând coroana înfloririi, pe albastre raze trandafirii, cu rozuri şi borduri străvezii, din neamul tău de soi, de ordin mistic al perlei în culori, al cerului destin scris cu pana aurie a istoriei nescrisă, trandafir de petală ametistă, primul fiind pe listă, a sorţii privinţă, cu renume în credinţă, firav portal de ordin astral,... Misticul Trandafir purtat cu noi în mii de ani, răscolitorul parfum secret, ţinut închis şi prea incert, de amintiri selecte şi cu-n preţ în artele discrete, nu-s la îndemână doar în aventură, ici şi colo prin veacuri trecute pe la casele oculte, că doar ei se mândresc cu trandafirul ce-l trezesc din veşnicul somn, cursul vieţii şi-al tristeţii, născând domn-al tinereţii, pe aleea cu trandafiri, de-ale lor copilării, puiandrii cu firi deschise, la un ordin mistic ce acum se prinse, de noi, de vântul călător, arcuind un cer de dor, să mai urce puţintel, până la luna luminoasă, vestită cu prezenţa ei prin casă, la oaspeţi şi la un vin servit de preţiosul trandafir aromat şi altruist, în aromă deodebit, pe cărarea înţeleaptă ‘'’ noi, să fi pornit de îndată!

Suzi Mirea 
File de Poveste

 

Trandafir în Primăvară



Născut în primăvară, venit cu soarele din iarnă, dezgheţând-o pe natură la adevărata ei făptură, tu – un fiu de Creator, păşeşte pe verdele covor, aşternându-se galant în faţa ta de om curat.

Plăcut surprinsă de-a sa artă, primăvara mă puse-n gardă " să nu te simţi-o vinovată că te-ai născut în această dată " cu stelele pe cer zâmbindu-ţi efemer, un moment din trecut s-a înscris pe cer...

O filă dezbrăcată se înscrie de această dată – Un Martie voalat şi bine educat, să fii pe mai departe un suflet evoluat în culori scrise, pe urmele din vise ale dorului plăcut acum ce s-a născut, nostalgia omului primăvăratic, trecând prin amintirile lui, singuratic...

Flori aduse în privire, pe sub ochii, pe sub sprâncene, clipind ades prin ele, doar acelea de sub cer stau căzute în mister, toate vin la timpul lor, într-o clipă de nu vrem... stele aduse pe pământ şi plimbate, de unicatul vânt, peste mări îşi iau avânt... sunt crăiţe de curte veche culegând flori în pereche, picături de apă nouă sufletele amândouă de-ar fi picături de rouă!

Contopindu-se-mpreună în iubirea lor cea nouă, vaporându-se în soare nu ajunse la culcare, prefăcându-se-n vapori ca să renască iar de -  O mie de ori în dimineţile scrise pe florile din zori – a zilei următoare-n pori, desfătând o floare rară cu apă-i dulce lăcrămioară a unicului Trandafir ce-o aşteaptă iar pe fir, culegând iubirea lor toate vieţuitoarele de vor, dragoste însufleţită pe roua Trandafir pierdută, o fiică-a următoarei zile renăscând o nouă iubire,... binevoitoare ca un erou se înscrie-n calendar cu iubirea lor în dar,... cine-ar fi crezut îndată că se-nfiripă, o iubire adevărată, Trandafir găsindu-se pe sine, pe roua pierdută în petala lui fire, trăind iubirea fermecată curtat de fata apă minunată, în care soarele solemn le-a pus cununa sa din cer, pe fiecare zi de-i caldă se naşte o iubire a prinţesei apă... sărutul de dimineaţă îl trezeşte la o nouă viaţă?

Suflet legănat de vânt ce se scurge pe floarea petală în pământ, Trandafir solemn şi de apă şi de lemn, prinţ la fete şi băieţi, cu ochii ca de sticleţi, şi voinici, şi zâmbăreţi, trezindu-se-n iubirea stelelor, unicul templu al sufletelor, ... petale în amor... petale în zbor, pe aripi de nor, ... petale în viaţă, cu apa suflet ce-s hrănite cu speranţă... şi de-ţi scrie-o filă-n viaţă prin povestea cea de faţă, în iubirea stelelor te înalţă!
Suflet evoluat, suflet curat, mergi în ritmul tău în care ai fost creat şi înscrie-te în templul stelelor din înalt!
Suzi Mirea 
File de Poveste
 
Motto ~
STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două,... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii, ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toată descrierea celor 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă ... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet
Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare
Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!